Adicția sau dependența nu începe întotdeauna ca o problemă. De multe ori, începe ca o încercare de a face față.
Un pahar care liniștește tensiunea.
O substanță care amorțește durerea.
Un pariu care aduce speranța unui câștig rapid.
Mâncarea care oferă confort după o zi grea.
Sexualitatea sau pornografia care aduc, pentru scurt timp, plăcere, validare, apropiere sau uitare.
La început, comportamentul pare să ajute. Reduce stresul, amorțește durerea, aduce o senzație de control sau oferă o pauză de la ceea ce este greu de simțit. Problema apare atunci când această „soluție” începe să conducă viața omului.
Adicția nu este doar lipsă de voință. Nu este doar plăcere. Nu este nici doar alegere. Este un fenomen complex, în care se întâlnesc corpul, emoțiile, creierul, relațiile, istoria personală, rușinea și nevoia profundă de alinare.
Ce este o adicție?
În sens larg, putem vorbi despre adicție atunci când o persoană continuă să repete un comportament, deși acesta produce consecințe negative. Poate fi vorba despre consumul unei substanțe sau despre un comportament care devine greu de controlat.
Persoana poate ști că îi face rău. Poate promite că se oprește. Poate încerca să reducă. Dar, în momente de stres, singurătate, rușine, anxietate sau gol interior, impulsul revine.
În literatura despre adicții există mai multe perspective. Unele modele pun accent pe boală, altele pe alegeri, obiceiuri și sistemul de recompensă. Gene M. Heyman subliniază că adicția nu poate fi înțeleasă fără a înțelege felul în care oamenii iau decizii, chiar dacă nimeni nu „alege”, în mod simplu, să devină dependent.
Această perspectivă ne ajută să evităm două extreme: să spunem că persoana „nu are nicio responsabilitate” sau, dimpotrivă, să o judecăm ca și cum totul ar fi doar o problemă de caracter.
Adicția este mai degrabă o pierdere treptată a libertății interioare. Omul încă poate avea zone de alegere, dar aceste alegeri devin tot mai îngustate de impuls, poftă, obișnuință, sevraj, rușine sau nevoia de a evita suferința.
Ce forme poate lua adicția?
Când vorbim despre adicții, ne gândim adesea la alcool sau droguri. Totuși, comportamentele adictive pot lua forme diferite. Unele sunt legate de substanțe, altele de comportamente care produc plăcere, calmare, evitare sau o senzație temporară de control.
Putem întâlni adicții sau comportamente compulsive legate de alcool, droguri, tutun sau nicotină, medicamente folosite abuziv, jocuri de noroc, mâncare sau mâncat compulsiv, sex, pornografie, iubire sau relații, cumpărături, muncă, internet, telefon, rețele sociale, jocuri video, exerciții fizice excesive, risc sau adrenalină.
Nu toate aceste forme sunt încadrate în același fel în manualele de diagnostic și nu orice comportament repetitiv înseamnă automat adicție. Diferența importantă apare atunci când persoana simte că pierde controlul, continuă comportamentul în ciuda consecințelor negative, trăiește rușine sau suferință și ajunge să își organizeze viața în jurul acelui comportament.
În acest articol ne vom opri asupra a cinci forme frecvente de adicție sau comportament compulsiv: alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, mâncatul compulsiv și comportamentul sexual compulsiv.
Aceste forme sunt diferite între ele, dar au și ceva important în comun: pot începe ca o încercare de alinare, plăcere, control sau evitare și pot ajunge, în timp, să conducă viața omului.
Ce au în comun adicțiile?
Deși alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, mâncarea și sexualitatea sunt diferite, ele pot avea un mecanism comun: oferă o ușurare rapidă.
Persoana simte tensiune.
Apare impulsul.
Comportamentul adictiv aduce o descărcare temporară.
Apoi apar vinovăția, rușinea, consecințele sau promisiunea că „nu se mai întâmplă”.
Tensiunea crește din nou.
Ciclul se repetă.
În timp, comportamentul nu mai este doar o alegere ocazională. Devine o formă de reglare emoțională. Altfel spus, omul nu mai folosește alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, mâncarea sau sexul doar pentru plăcere, ci pentru a nu mai simți ceva: anxietate, tristețe, singurătate, gol, furie, rușine, neputință sau durere.
În volumul What Is Addiction?, adicția este prezentată ca un fenomen complex, care poate implica factori biologici, psihologici, comportamentali, sociali și culturali. Autorii discută inclusiv rolul impulsivității, al sistemului de recompensă, al funcțiilor executive și al dificultăților de autocontrol.
Cu alte cuvinte, adicția nu poate fi redusă la o singură cauză. De obicei, nu este doar despre substanță sau comportament, ci și despre contextul în care persoana ajunge să folosească acel comportament ca soluție pentru ceva ce doare.
Dependența de alcool
Dependența de alcool poate începe ca o formă de relaxare, socializare sau calmare. Pentru unele persoane, alcoolul devine o modalitate de a reduce tensiunea, de a uita, de a dormi, de a prinde curaj sau de a face față unor emoții greu de dus.
În timp, însă, consumul poate începe să afecteze sănătatea, munca, relațiile, familia și încrederea în sine. Pot apărea minciuni, promisiuni încălcate, retragere, conflicte, rușine sau episoade în care persoana nu se mai recunoaște pe sine.
Dependența de alcool nu afectează doar persoana care consumă. De multe ori, întreaga familie începe să se organizeze în jurul consumului. Unii membri ai familiei controlează. Alții salvează. Alții tac. Unii ascund problema. Alții se revoltă. Copiii pot ajunge să simtă că trebuie să fie cuminți, invizibili, perfecți sau responsabili prea devreme.
În cartea Another Chance: Hope & Health for the Alcoholic Family, Sharon Wegscheider descrie alcoolismul ca pe o problemă care afectează nu doar persoana dependentă, ci întregul sistem familial. Cartea vorbește despre „boala familiei”, despre rolurile care apar în jurul alcoolismului și despre felul în care membrii familiei ajung să se adapteze la o realitate dureroasă și imprevizibilă.
De aceea, în cazul alcoolului, nu este vorba doar despre „a opri consumul”, ci și despre a înțelege ce s-a întâmplat în relații, ce răni au apărut și cum poate fi reconstruită încrederea.
Dependența de droguri
Dependența de droguri este una dintre formele cele mai cunoscute de adicție. Poate implica substanțe diferite, cu efecte diferite asupra corpului, creierului, emoțiilor și comportamentului.
Uneori consumul începe din curiozitate, presiune de grup sau dorința de experiențe intense. Alteori începe ca o încercare de a amorți durerea, anxietatea, rușinea, trauma sau sentimentul de gol.
În timp, drogul poate ajunge să ocupe tot mai mult spațiu în viața persoanei. Nu mai este folosit doar pentru plăcere, ci pentru a funcționa, pentru a evita sevrajul, pentru a nu simți sau pentru a trece peste o zi.
Pot apărea pierderea controlului, creșterea toleranței, nevoia de cantități mai mari, retragerea din relații, probleme financiare, minciuni, riscuri pentru sănătate și dificultăți la muncă, școală sau în familie.
Gene M. Heyman discută adicția în legătură cu comportamentul voluntar și cu alegerea, arătând că recompensa imediată poate ajunge să cântărească mai mult decât consecințele pe termen lung.
Asta nu înseamnă că persoana „alege simplu” să fie dependentă. Înseamnă că adicția îngustează libertatea de alegere. Pe măsură ce comportamentul se repetă, corpul, creierul, obiceiurile, mediul și rușinea ajung să tragă toate în aceeași direcție: repetarea consumului.
În cazul dependenței de droguri, este important ca sprijinul psihologic să fie însoțit, atunci când este necesar, de evaluare medicală, psihiatrică și servicii specializate. Unele forme de sevraj pot fi periculoase și nu este recomandat ca persoana să treacă singură prin acest proces.
Dependența de jocuri de noroc
Jocurile de noroc sunt o formă de adicție comportamentală. Aici nu vorbim despre o substanță introdusă în corp, ci despre un comportament care activează puternic speranța, anticiparea, riscul și recompensa.
Pentru unele persoane, jocul începe ca distracție. Pentru altele, ca o încercare de a câștiga bani, de a simți adrenalină sau de a evada din stres.
Treptat, poate apărea nevoia de a juca tot mai mult, dificultatea de a se opri, minciuna față de cei apropiați, datorii, împrumuturi, conflicte, rușine și promisiunea repetată că „de data asta a fost ultima oară”.
O particularitate importantă a jocurilor de noroc este speranța recuperării pierderilor. Persoana nu joacă doar pentru câștig, ci și pentru a repara ce a pierdut. Această urmărire a pierderilor poate deveni extrem de periculoasă: cu cât pierde mai mult, cu atât simte presiunea de a continua, ca și cum următorul joc ar putea șterge totul.
Volumul What Is Addiction? acordă multă atenție jocului patologic, tocmai pentru că acesta este un exemplu important de comportament adictiv fără substanță. Cartea discută legătura dintre jocurile de noroc, impulsivitate, luarea deciziilor, sistemul de recompensă și dificultățile de autocontrol.
În terapie, jocul de noroc nu este privit doar ca „lipsă de disciplină”. Este important să fie înțeles cercul complet: emoția dinaintea jocului, speranța câștigului, tensiunea, pierderea controlului, rușinea de după, minciunile, datoriile și impactul asupra familiei.
Mâncatul compulsiv și dependența alimentară
În cazul alimentației, lucrurile sunt mai delicate, pentru că nu putem renunța la mâncare. Avem nevoie de hrană pentru a trăi.
De aceea, unii autori preferă să vorbească mai degrabă despre dependență de mâncat sau mâncat compulsiv, nu doar despre „dependență de mâncare”.
Carolyn Coker Ross subliniază că, în cazul dependenței alimentare, problema nu este doar alimentul în sine, ci felul în care persoana folosește mâncarea. Mâncarea poate deveni o cale de a gestiona stresul, anxietatea, tristețea, furia sau golul interior.
Uneori, omul nu mănâncă doar de foame. Mănâncă pentru confort. Pentru calmare. Pentru a amorți. Pentru a umple ceva ce nu poate fi spus în cuvinte.
După episodul de mâncat compulsiv apare adesea rușinea: „iar am făcut asta”, „nu am voință”, „de mâine mă controlez”. Uneori urmează restricții dure, diete severe, autocritică și apoi un nou episod de pierdere a controlului.
Așa apare cercul: restricție, poftă, compulsie, rușine, promisiune, apoi din nou restricție.
Într-o abordare terapeutică, nu este suficient să întrebăm „ce ai mâncat?”. Este important să întrebăm și: „ce ai simțit înainte?”, „ce ai încercat să liniștești?”, „ce nevoie era acolo?”, „ce parte din tine a avut nevoie de confort?”.
Comportamentul sexual compulsiv și dependența de sex
În limbajul obișnuit se vorbește adesea despre „dependență de sex”. Într-un limbaj mai atent, putem vorbi despre comportament sexual compulsiv sau sexualitate folosită compulsiv.
Este important să facem o diferență: dorința sexuală în sine nu este o problemă. Nici o viață sexuală activă nu înseamnă automat adicție.
Problema apare atunci când sexualitatea devine greu de controlat, produce suferință, este însoțită de secret, rușine, minciună sau consecințe negative în relații, muncă, sănătate sau stimă de sine.
În cartea lui Eric Griffin-Shelley despre dependența de sex și iubire sunt descrise elemente precum pofta intensă, toleranța, dependența, sevrajul, obsesia, compulsia, secretul și schimbările de personalitate.
Pentru unele persoane, comportamentul sexual compulsiv nu este doar despre plăcere. Poate fi despre reglarea anxietății, despre evitarea singurătății, despre nevoia de validare, despre fugă de rușine sau despre încercarea de a simți, măcar pentru scurt timp, că sunt dorite, văzute sau importante.
Și aici apare același cerc: tensiune, impuls, comportament, ușurare temporară, rușine, promisiune, recădere.
Este important ca această temă să fie abordată fără moralizare. Nu scopul este să judecăm sexualitatea, ci să înțelegem dacă un comportament a devenit compulsiv, suferind și greu de controlat.
Rușinea întreține cercul
Una dintre cele mai dureroase părți ale adicției este rușinea. Persoana poate ajunge să creadă că este slabă, defectă, lipsită de valoare sau imposibil de iubit.
Rușinea nu vindecă adicția. De multe ori, o adâncește.
Cu cât omul se simte mai rușinat, cu atât îi este mai greu să vorbească. Cu cât se ascunde mai mult, cu atât comportamentul adictiv are mai mult spațiu să continue. Iar izolarea devine teren fertil pentru repetarea ciclului.
De aceea, primul pas important nu este judecata, ci înțelegerea. Nu înțelegerea care scuză orice, ci înțelegerea care deschide o cale spre responsabilitate reală.
Un om nu se vindecă atunci când este umilit. Se poate schimba mai profund atunci când poate privi adevărul despre comportamentul său fără să fie redus la acel comportament.
Cum poate ajuta psihoterapia?
Psihoterapia poate ajuta persoana să înțeleagă ce funcție are comportamentul adictiv în viața ei.
Ce încearcă să liniștească?
Ce emoție apare înainte?
Ce situații declanșează impulsul?
Ce durere este evitată?
Ce nevoie nu poate fi exprimată altfel?
Ce se întâmplă în relații?
Ce parte din persoană se simte singură, rușinată sau neajutorată?
În terapie se poate lucra cu identificarea declanșatorilor, reglarea emoțională, rușinea, vinovăția, limitele, relațiile afectate, prevenirea recăderilor și construirea unor forme mai sănătoase de alinare.
În același timp, este important de spus că, în unele situații, psihoterapia trebuie completată cu sprijin medical, psihiatric, grupuri de suport sau programe specializate. În cazul consumului sever de alcool sau droguri, oprirea bruscă poate fi periculoasă și este indicat ajutor medical.
Recuperarea este posibilă
Recuperarea nu înseamnă doar „să te oprești”. Înseamnă să îți recapeți treptat viața.
Să poți simți fără să fugi imediat.
Să poți cere ajutor fără să te prăbușești în rușine.
Să poți pune limite.
Să poți repara relații.
Să poți construi alte forme de confort, apropiere și siguranță.
Adicția promite alinare, dar adesea aduce captivitate. Recuperarea cere curaj, sprijin și răbdare. Nu este întotdeauna un drum drept. Pot exista recăderi, ambivalență și momente de îndoială.
Dar recăderea nu înseamnă că totul este pierdut. Ea poate deveni o informație: ce a declanșat, ce a lipsit, unde este nevoie de mai mult sprijin.
În loc de concluzie
Adicția nu este doar despre alcool, droguri, jocuri de noroc, mâncare sau sex. Este despre felul în care omul încearcă să se aline atunci când nu mai știe cum să stea cu ceea ce simte.
Uneori, ceea ce liniștește pe moment ajunge să rănească pe termen lung. Iar ceea ce părea o soluție devine o capcană.
Dar există drum înapoi. Nu prin rușine, nu prin judecată, nu prin promisiuni făcute în singurătate, ci prin adevăr, sprijin, limite, înțelegere și asumare.
Dacă te regăsești în această temă, fie pentru tine, fie pentru cineva drag, poate fi important să nu rămâi singur cu ea. Adicțiile se hrănesc din izolare. Vindecarea începe adesea în momentul în care cineva poate spune:
„Am nevoie de ajutor.”
Bibliografie selectivă
Heyman, G. M. (2009). Addiction: A Disorder of Choice. Cambridge, MA: Harvard University Press.
Ross, D., Kincaid, H., Spurrett, D., & Collins, P. coord. (2010). What Is Addiction? Cambridge, MA: MIT Press.
Ross, C. C. (2017). The Food Addiction Recovery Workbook: How to Manage Cravings, Reduce Stress, and Stop Hating Your Body. Oakland, CA: New Harbinger Publications.
Griffin-Shelley, E. (1991/1997). Sex and Love: Addiction, Treatment, and Recovery. Westport, CT: Praeger.
Wegscheider, S. (1981). Another Chance: Hope & Health for the Alcoholic Family. Palo Alto, CA: Science and Behavior Books.
Lasă un comentariu