Nevoia de a fi ascultat
Diferența dintre a fi auzit și a fi înțeles cu adevărat
Când ai ceva pe suflet, simți nevoia să-i vorbești cuiva, mai ales atunci când treci printr-o situație dureroasă, când te simți neliniștit, confuz, obosit sau pur și simplu copleșit de tot ceea ce trăiești și ai impresia că nu mai poți duce singur toate gândurile și emoțiile care s-au adunat.
În astfel de momente, nu ai întotdeauna nevoie să ți se ofere o soluție și, de multe ori, nici tu nu știi încă foarte clar ce ai nevoie să faci. Poate că nu vrei să ți se spună imediat cum ar trebui să procedezi, ce decizie să iei sau cum ar trebui să te simți, ci ai nevoie, înainte de toate, să poți spune ce se întâmplă cu tine și să simți că cineva rămâne acolo, lângă tine, fără să se grăbească și fără să încerce să repare totul imediat.
Totuși, foarte des, atunci când începem să vorbim despre ceea ce ne doare, mai ales cu partenerul nostru, primim răspunsuri precum:
„Nu te mai gândi atât.”
„Trebuie să fii mai puternic.”
„Eu, în locul tău, aș face altfel.”
„Lasă, o să treacă.”
„Gândește pozitiv.”
De cele mai multe ori, asemenea răspunsuri sunt oferite cu intenții bune, pentru că omul din fața noastră vrea să ne ajute, să ne liniștească sau să ne scoată cât mai repede din starea în care ne aflăm. Cu toate acestea, atunci când sfatul vine înainte ca experiența noastră să fie înțeleasă, putem rămâne cu sentimentul că nu suntem înțeleși, că nu contăm sau ne putem simți vinovați ori incompetenți. Ne-am deschis și am vorbit, dar, de fapt, nu am fost ascultați.
Uneori, problema nu este sfatul în sine, ci momentul în care este oferit. Un sfat poate fi util, dar dacă apare prea repede, înainte ca omul să se simtă văzut și înțeles, el poate suna ca o închidere a conversației, nu ca un ajutor.
De ce ne grăbim să oferim sfaturi
Suferința celuilalt poate fi greu de suportat, mai ales atunci când persoana care vorbește ne este apropiată și ținem la ea. Când vedem că cineva este trist, speriat, dezamăgit sau neputincios, apare firesc dorința de a face ceva, pentru că tăcerea și neputința ne pot face să ne simțim inconfortabil.
Sfatul ne dă impresia că intervenim și că ajutăm, deoarece ne permite să trecem repede de la durere la soluție, iar uneori ne protejează și pe noi de sentimentul că nu putem schimba imediat ceea ce trăiește celălalt.
În alte situații, ascultăm povestea persoanei prin filtrul propriei noastre experiențe și ne gândim la ceea ce am făcut noi când am trecut prin ceva asemănător. Pentru că o anumită soluție ne-a ajutat, putem presupune că va fi potrivită și pentru celălalt.
Totuși, chiar dacă două situații par asemănătoare, ele pot fi trăite foarte diferit, deoarece fiecare om are propria istorie, propriile temeri, propriile relații, propriile valori și propriul ritm. Ceea ce a fost potrivit pentru noi nu este automat potrivit și pentru altcineva.
De aceea, un sfat oferit prea repede poate transmite, fără ca noi să intenționăm acest lucru:
„Știu eu ce ar trebui să faci.”
„Situația ta este mai simplă decât o simți.”
„Hai să trecem mai repede peste ceea ce doare.”
Iar în loc să deschidă conversația și să-i dea omului spațiu să se exprime, răspunsul o poate închide.
A auzi nu este același lucru cu a asculta
A auzi înseamnă să percepem cuvintele pe care le spune celălalt, însă a asculta înseamnă mai mult decât atât, pentru că presupune să încercăm să înțelegem ce simte persoana, ce înseamnă pentru ea ceea ce a trăit și ce încearcă să ne transmită dincolo de cuvintele rostite.
Se întâmplă uneori să părem că ascultăm, dar, în realitate, să pregătim răspunsul pe care vrem să-l dăm, să căutăm repede o soluție, să comparăm povestea cu ceva ce ni s-a întâmplat nouă sau să evaluăm dacă persoana are sau nu dreptate.
Alteori, abia așteptăm să termine pentru a povesti și noi o experiență asemănătoare sau încercăm să o convingem că nu ar trebui să se simtă așa, pentru că, din punctul nostru de vedere, situația nu este atât de gravă.
În toate aceste cazuri, cuvintele sunt auzite, însă experiența persoanei poate rămâne neînțeleasă.
Mihail Bahtin vorbește despre faptul că înțelegerea nu este un proces pasiv, deoarece, atunci când îl înțelegem cu adevărat pe celălalt, intrăm într-un schimb viu cu el, iar sensul nu se află doar în cuvintele celui care vorbește, ci se construiește și prin felul în care celălalt ascultă și răspunde.
Ce înseamnă ascultarea activă
Ascultarea activă înseamnă să fim prezenți și să îi arătăm celuilalt că încercăm să înțelegem ceea ce ne spune, nu doar să așteptăm momentul în care putem interveni cu propria părere.
A asculta activ înseamnă, de exemplu, să nu întrerupem, să acordăm timp, să păstrăm atenția asupra persoanei, să observăm emoția din spatele cuvintelor, să punem întrebări pentru a înțelege mai bine și să verificăm dacă am înțeles corect.
De multe ori, este suficient să răspundem într-un mod simplu, dar care arată că am fost atenți.
În loc să spunem:
„Nu ar trebui să te afecteze atât de tare”,
putem spune:
„Înțeleg că ceea ce s-a întâmplat te-a rănit mult.”
În loc de:
„Trebuie să pleci din relația aceasta”,
putem întreba:
„Ce este cel mai greu pentru tine în această situație?”
În loc să mutăm imediat discuția spre noi și să spunem:
„Și eu am trecut prin asta”,
putem întreba:
„Cum este pentru tine să treci prin toate acestea?”
Ascultarea activă nu înseamnă să găsim de fiecare dată cuvintele perfecte și nici să folosim formule rigide, ci să nu mutăm prea repede centrul conversației de la experiența celuilalt la opiniile, explicațiile și soluțiile noastre.
Dincolo de tehnică: ascultarea dialogică
Ascultarea activă poate fi învățată și poate include anumite comportamente, însă perspectiva dialogică merge mai departe și privește ascultarea nu doar ca pe o tehnică, ci ca pe un mod de a fi în relație cu celălalt.
A asculta dialogic înseamnă să fim cu adevărat prezenți, să fim curioși, să nu presupunem că știm deja ce gândește sau ce simte persoana și să rămânem deschiși chiar și atunci când povestea ei este diferită de ceea ce ne așteptam.
Atunci când oamenii rămân prinși în aceleași explicații și în aceleași răspunsuri, conversația poate deveni un dialog închis, în care nu mai apare nimic nou. De exemplu, o persoană spune mereu că nu mai face față, iar celălalt răspunde de fiecare dată că trebuie doar să se străduiască mai mult. În timp, conversația nu mai aduce înțelegere, ci repetă aceeași concluzie.
În schimb, un dialog deschis poate crea loc pentru sensuri și perspective noi, deoarece interlocutorul nu pornește de la ideea că știe deja răspunsul, ci încearcă să înțeleagă mai bine ce trăiește persoana și ce ar putea fi important pentru ea.
Ascultarea dialogică presupune prezență, curiozitate, respect, deschidere și capacitatea de a tolera faptul că nu știm totul de la început.
În această perspectivă, terapeutul sau interlocutorul nu ascultă doar pentru a identifica o problemă și a oferi o soluție, ci ascultă pentru a înțelege cum vede persoana situația, ce emoții sunt prezente, ce voci interioare se fac auzite și ce sensuri noi pot apărea în conversație.
Ce înseamnă un răspuns autentic
A asculta nu înseamnă să rămânem complet tăcuți, deoarece omul care vorbește are nevoie să simtă că mesajul său a ajuns la cineva și că nu vorbește în gol.
Un răspuns autentic nu trebuie să fie o explicație sofisticată și nici o interpretare complicată. Uneori poate fi ceva foarte simplu:
„Aud cât de greu a fost pentru tine.”
„Ceea ce spui pare foarte important.”
„Nu m-am gândit până acum la situație din această perspectivă.”
„Vrei să-mi spui mai mult?”
„Ce ai fi avut nevoie să se întâmple atunci?”
Astfel de răspunsuri îi transmit celuilalt că ceea ce spune a fost observat și că experiența lui contează.
În perspectiva dialogică, răspunsul nu înseamnă neapărat să explicăm sau să rezolvăm, ci să arătăm că am primit ceea ce s-a spus și, atunci când este posibil, să deschidem un alt punct de vedere. Ideea de bază este că omul are nevoie nu doar să vorbească, ci și să primească un răspuns viu, prin care să simtă că este întâlnit.
Un răspuns autentic poate transmite:
„Sunt aici.”
„Ceea ce îmi spui contează.”
„Nu trebuie să treci singur prin această experiență.”
Cum se simte omul care nu este ascultat
Atunci când o persoană vorbește despre ceva dureros și primește imediat sfaturi, comparații sau explicații, se poate simți neînțeleasă, minimalizată sau chiar vinovată pentru ceea ce simte.
Poate ajunge să creadă că exagerează, că emoțiile sale nu sunt potrivite, că ar trebui să se descurce mai repede sau că povestea sa nu este suficient de importantă pentru a fi ascultată.
Uneori, omul încetează pur și simplu să mai vorbească. Nu pentru că problema s-a rezolvat, ci pentru că nu mai simte că există loc pentru experiența lui.
De exemplu, cineva poate spune:
„Simt că nu mai fac față.”
Iar celălalt poate răspunde:
„Trebuie doar să te organizezi mai bine.”
Deși acest răspuns poate fi bine intenționat, persoana poate auzi:
„Problema este că nu te străduiești suficient.”
Totuși, în spatele afirmației „nu mai fac față” poate exista epuizare, teamă, durere, o responsabilitate prea mare, lipsa sprijinului sau sentimentul că trebuie să le facă pe toate singură.
Dacă răspundem prea repede, este posibil să nu ajungem niciodată la ceea ce se află cu adevărat în spatele cuvintelor.
Ascultarea creează spațiul în care aceste sensuri pot fi descoperite.
Ascultarea nu înseamnă să fii de acord cu tot
A asculta o persoană nu înseamnă să aprobăm toate ideile, toate alegerile sau toate comportamentele ei.
Putem înțelege ceea ce simte cineva fără să fim de acord cu toate concluziile sale și putem valida emoția fără să aprobăm un comportament care rănește.
De exemplu, putem spune:
„Înțeleg că ai fost foarte furios și că te-ai simțit nedreptățit, însă cred că este important să vorbim și despre felul în care ai reacționat.”
În acest mod, persoana este ascultată și înțeleasă, dar limitele și responsabilitatea rămân prezente.
Dialogul autentic nu înseamnă că trebuie să avem aceeași părere, ci că putem rămâne în conversație chiar și atunci când vedem lucrurile diferit.
Ce înseamnă să fii ascultat în psihoterapie
În psihoterapie, a fi ascultat nu înseamnă doar să ai timp să povestești, în timp ce terapeutul adună informații și pregătește o explicație.
Înseamnă să fii întâlnit ca persoană, cu tot ceea ce trăiești, cu povestea ta, cu relațiile tale, cu pierderile, speranțele, temerile și felul tău de a înțelege lumea.
Martin Buber vorbește despre relația dintre „Eu” și „Tu”, adică despre întâlnirea autentică dintre două persoane, în care celălalt nu este tratat ca un obiect de analizat, ca un caz sau ca un diagnostic, ci este întâlnit în unicitatea lui.
Aplicată în psihoterapie, această perspectivă înseamnă că în cabinet nu vine doar „o anxietate”, „o depresie” sau „o problemă de cuplu”, ci vine un om care a trăit anumite experiențe și care încearcă să înțeleagă ceea ce i se întâmplă.
Terapeutul are pregătire profesională și responsabilitate, însă nu pornește de la presupunerea că știe deja ce înseamnă experiența pentru client. În loc să ofere imediat explicații, încearcă să fie curios, să înțeleagă și să construiască împreună cu persoana un sens care să îi fie folositor.
Uneori, schimbarea apare tocmai pentru că omul își poate auzi propria poveste într-o conversație diferită, în care nu este judecat, grăbit sau redus la problemă.
Prin întrebările și răspunsurile terapeutului, pot deveni vizibile emoții care nu au avut loc să fie exprimate, nevoi care nu au fost observate, resurse, valori, contradicții, perspective noi și alte moduri de a se raporta la dificultate.
Cum putem asculta mai bine
Atunci când cineva apropiat ne vorbește despre ceva greu, putem începe printr-o întrebare simplă:
„Ai nevoie doar să te ascult sau vrei să ne gândim împreună la soluții?”
Această întrebare poate schimba foarte mult o conversație, deoarece îi oferă persoanei posibilitatea să spună ce are nevoie în acel moment.
Uneori are nevoie doar să vorbească, iar alteori poate dori și ajutor în găsirea unei soluții. Important este să nu presupunem noi, de la început, ce i-ar fi de folos.
Putem asculta mai bine dacă nu ne grăbim să umplem fiecare tăcere, deoarece uneori omul are nevoie de câteva secunde pentru a găsi cuvintele potrivite.
De asemenea, este bine să evităm formulările care minimalizează, precum „nu este chiar atât de grav”, „alții au probleme mai mari” sau „măcar…”, deoarece ele pot accentua sentimentul de singurătate.
Este important și să nu mutăm imediat conversația spre noi. Putem vorbi despre propria experiență, dar numai dacă acest lucru îl ajută pe celălalt și dacă nu îi acoperă povestea.
Putem verifica dacă am înțeles corect, spunând:
„Am înțeles bine că cel mai greu pentru tine a fost faptul că te-ai simțit singură?”
Putem rămâne curioși și putem întreba:
„Ce te-a afectat cel mai mult?”
„Ce ai fi avut nevoie să auzi?”
„Cum este pentru tine acum?”
„Ce te-ar ajuta în acest moment?”
Iar înainte să oferim un sfat, putem cere permisiunea:
„Am o idee. Ai vrea să o auzi sau ai nevoie să mai vorbim?”
Uneori, această mică diferență schimbă întreaga experiență a conversației.
Uneori, schimbarea începe printr-un răspuns diferit
Nu putem elimina întotdeauna suferința celuilalt, nu putem repara trecutul, nu putem controla alegerile altor oameni și nu avem mereu o soluție.
Totuși, putem oferi prezență.
Putem asculta fără să grăbim.
Putem răspunde fără să preluăm controlul.
Putem încerca să înțelegem înainte să explicăm.
Atunci când o persoană se simte cu adevărat auzită, poate începe să își audă și ea experiența într-un mod diferit, pentru că, în timp ce vorbește și primește un răspuns, poate descoperi cuvinte pentru ceea ce trăiește, poate vedea alte perspective și se poate simți mai puțin singură.
Uneori nu avem nevoie imediat de un sfat.
Avem nevoie de cineva care să rămână lângă noi suficient de mult încât să ne poată auzi cu adevărat.
Și, uneori, chiar de aici începe schimbarea.
Bibliografie
Anderson, H., & Gehart, D. (Eds.). (2007). Collaborative Therapy: Relationships and Conversations That Make a Difference. Routledge.
Buber, M. (1992). Eu și Tu (Șt. A. Doinaș, trad.). Humanitas. Lucrarea originală a fost publicată în 1923.
Cosmescu, A. (f.a.). „Conceptul de dialog la Mihail Bahtin”. Comunicări științifice, pp. 189–198.
Nedelcu, M. (f.a.). Abordarea dialogică: Going Beyond Stuck Situations in Psychotherapy. A Dialogical Approach [material de curs/prezentare].
Lasă un comentariu